Casa Memorială Literară Szabó Pál

Când vine vorba de Biharugra, mulți se gândesc la una dintre cele mai mari personalități ale scriitorilor populari, Szabó Pál. Prima sa scriere a apărut într-un număr din 1927 al publicației „Körösvidék”, succesul acesteia inspirându-l să creeze noi opere. După reportajele trimise la „Körösvidék”, scrierile sale au fost publicate de „Előörs” al lui Bajcsy-Zsilinszky Endre. Primul său roman, Oamenii, a fost publicat în 1930 de tipografia Sylvester, iar ulterior a fost imediat editat și de Editura Franklin și tradus în limbi străine. Zsigmond Móricz l-a numit deja atunci cea mai mare promisiune a literaturii maghiare. Cărțile sale au fost publicate în numeroase ediții. A avut un succes deosebit cu romanele sale, în care a evocat trecutul poporului său din propriile experiențe. În plus, a scris și scenarii de film de succes. Pentru activitatea sa, a fost distins, printre altele, cu Premiul Baumgarten în 1949, Premiul József Attila în 1950 și Premiul Kossuth în 1951 și 1954. Szabó Pál și-a amenajat biroul în veranda casei sale din Biharugra. Ori de câte ori lucra la o operă importantă, se întorcea întotdeauna acasă pentru a o finaliza. Acasă, pe acea stradă, în acea casă de lut de unde a pornit odată spre culmile vieții literare. După moartea scriitorului în 1970, familia a amenajat aici o cameră memorială, unde au adunat obiectele sale dragi, mobilierul său. Casa Memorială Literară Szabó Pál, fondată de fiica scriitorului, primește vizitatori din 1973, devenind ulterior oficial un muzeu. În 2007, a fost dezvelită o placă memorială pe partea estică a clădirii, lângă intrare, pe care sunt enumerate 42 de personalități celebre și importante. Acestea sunt persoanele care au fost oaspeții lui Szabó Pál în această casă. În Casa Memorială Literară Szabó Pál, renovată în primăvara anului 2008, biroul și biblioteca de odinioară ale scriitorului pot fi vizitate și astăzi, fiind deschise în fiecare zi a săptămânii, cu ghidaj profesionist și cu multă căldură pentru vizitatori.

Casă tradițională

Capodoperele arhitecturii populare pot fi găsite și astăzi în Biharugra. Două case acoperite cu stuf, fiecare având peste două sute de ani, se află pe strada principală numită după regina Elisabeta, una la mijlocul străzii și cealaltă la capăt. Prima dintre ele funcționează astăzi ca o casă tradițională. Clădirea de 100 de metri pătrați a fost construită în mai multe etape și este o casă țărănească tipică. Inițial, a fost probabil o clădire cu trei compartimente: cameră, bucătărie și antreu-cămară. Ulterior, a fost construit un grajd ca anexă separată, iar mai târziu spațiul dintre cele două clădiri a fost închis, incluzând o cămară exterioară. Clădirea este o locuință cu pereți din chirpici și acoperiș din stuf, conform obiceiurilor vremii, având fundația din pământ bătătorit. În zona de locuit, tavanele sunt realizate din grinzi de lemn, acoperite cu stuf aplicat și fixat de jos, iar deasupra, cu un strat de lut. Structura acoperișului are o mică șarpantă în pantă spre stradă. În casă au fost construite un cuptor și o vatră tradițională. În 2010, clădirea a intrat în proprietatea administrației locale într-o stare extrem de degradată. Până atunci, deteriorarea era atât de avansată încât renovarea devenise inevitabilă. În timpul lucrărilor, s-au refăcut complet acoperișul, tavanele deteriorate și pereții. De asemenea, s-au reparat ferestrele și ușile de la fațadă, s-a gestionat scurgerea apei de ploaie, s-a amenajat mediul din jurul casei și s-a construit un gard împletit pe partea dinspre stradă. Deoarece clădirea este una dintre cele mai vechi locuințe din Biharugra, localnicii o păstrează ca pe un monument istoric și o valoare, bucurându-se de protecție locală. Administrația locală prezintă astăzi clădirea vizitatorilor sub forma unei case tradiționale.

Muzeul Satului

În centrul comunei, la jumătatea distanței dintre Castelul Bölöny și biserica reformată, se află una dintre cele mai vechi clădiri ale localității. Doar rămășițele zidurilor mănăstirii, care se mai găsesc în fundația navei bisericii, sunt mai vechi decât aceasta. Odinioară a servit drept conac al familiei nobiliare până când, vis-a-vis de aceasta, a fost construit Castelul Bölöny. După aceea, și-a pierdut funcția inițială, fiind transformată în magazie și nemaifiind folosită ca locuință. Clădirea avea inițial o suprafață mai mare decât cea care a rămas până în zilele noastre. Acest lucru este dovedit de rămășițele de ziduri care au fost descoperite lângă clădire, pe partea nordică, în timpul diverselor lucrări de terasament. Pe harta cadastrală realizată în 1885, clădirea apare deja cu planul actual, fiind menționată ca anexă gospodărească. La fel ca și alte proprietăți din intravilanul satului, la începutul secolului XX, József Bölöny a renunțat și la această clădire. A continuat să funcționeze ca magazie, fiind deținută de Futura și, ulterior, după al Doilea Război Mondial, de Întreprinderea de Comerț cu Cereale. După schimbarea regimului, antreprenorul József Máté a cumpărat clădirea, care își pierduse din nou funcția. Timp de mulți ani a rămas goală și nefolosită, până când, în 2009, proprietarul a decis să o cedeze comunei pentru o perioadă de 100 de ani. Astfel, s-a putut amenaja un loc potrivit pentru Muzeul Satului. În prima încăpere a clădirii se află o cameră-bucătărie-cămară specifică primei jumătăți a secolului XX, care încearcă să redea atmosfera vremurilor de atunci. Aici se găsesc pat, leagăn, dulap, scaun balansoar, masă, sobă încastrată, vase, ulcioare de ceramică, pahare, farfurii, precum și obiecte aparținând cămării (ulcior pentru ulei, albițe, butoi pentru varză, presă de brânză, tăietor de tutun, lopeți de copt, etc.). A doua încăpere permite prezentarea uneltelor de uz zilnic. Aici se găsesc obiectele utilizate zilnic de țăranul de la sat: câteva obiecte foarte interesante, necunoscute pentru mulți, cum ar fi: un dispozitiv de semănat manual, o mașină de tăiat fân, un dispozitiv de tras paie, o piatră de ascuțit cu apă, un dispozitiv pentru îndoparea gâștelor, etc. Tot aici se află unelte legate de prelucrarea cânepii: meliță, piepteni, roți de tors, dispozitive de înfășurat și războiul de țesut, pe care vizitatorii îl încearcă cu mare plăcere. Într-un colț se află câteva unelte de pescuit: plasă de păstrat pește, plasă de aruncat, coș de pește, pantaloni de pescar, cântar, cârlig pentru gheață și fotografii din trecutul și prezentul fermei piscicole. În fața intrării se află cea mai mare sală a Muzeului Satului, care găzduiește expoziții temporare în conformitate cu identitatea muzeului. În prezent, găzduiește o expoziție de perdeluțe de perete, care se reînnoiește periodic, datorită numărului tot mai mare de donatori. Expoziția de covoare mai are și ea câteva piese, care îmbogățesc colecția muzeului. În sală se află trei vitrine de sticlă cu diverse obiecte, dintre care cele mai populare sunt: colecția de monede vechi, cărți vechi, psalmi cântători, calendare și o imagine reprezentând stemele celor 64 de comitate. Un armoniu din începutul secolului XX a fost donat muzeului de Biserica Baptistă. De asemenea, aici se mai află un vechi bufet, o bancă veche sau un scaun balansoar, pe care mulți vizitatori se odihnesc în timpul vizitei. Haine vechi se găsesc și ele aici, pe care vizitatorii le încearcă cu mare bucurie și se fotografiază purtându-le. Următoarea încăpere a fost denumită de vizitatori „Camera anilor ’50”, deoarece redă atmosfera anilor 1950. Patul dublu făcut, cele două dulapuri, noptiera, oglinda, scaunul, masa evocă amintirile bunicilor noștri. Aceeași atmosferă este redată în partea de bucătărie de soba veche, scaunul cu spătar, ligheanul cu suport, lada de rufe, vasele din dulapul de bucătărie, borcanele pentru untură, cănile. Mașini de cusut, goblenuri, portretul regelui Matei Corvin, oglindă de perete, o statuetă reprezentând o mică domnișoară, valize pe dulap, radiouri vechi. Aici se află uniformele donate muzeului: de paznic de dig, polițist, soldat. Muzeul Satului, care a fost creat prin donațiile voluntare ale locuitorilor satului, deține multe valori. Printre vizitatorii veniți de departe au fost și persoane amabile care, cu ocazia unei vizite ulterioare sau prin intermediari, au îmbogățit colecția noastră. La intrarea în pivniță, într-un loc bine vizibil, se află ușa de intrare, veche de aproximativ 240 de ani, a bisericii reformate locale, care a fost oferită muzeului de către biserica reformată. Pe pereții exteriori ai Muzeului Satului se pot vedea diverse obiecte de uz casnic (de exemplu, furcă de lemn, jug pentru vaci, coș de uscat fructe, albiță mică, lopată de copt, dispozitiv de curățat ciulini, lingură pentru săpun, etc.).