Kozárd

Numele Kozárd sugerează că un fragment al poporului Khazar, care a sosit împreună cu cuceritorii maghiari, s-a stabilit în această zonă. În Evul Mediu, în apropierea Kozárd existau două așezări: Kozárvölgy și Varaskalapács. Cea din urmă era probabil un loc fortificat, numele său derivând din cuvântul „Váraskalapács”. În 1413, regele Sigismund a acordat ambele așezări familiei Derencsényi. Kozárd a fost menționat pentru prima dată în registrele otomane ale tezaurului în 1633, fiind enumerate trei gospodării impozabile la acea vreme. Până în 1770, satul era deținut de prințul Miklós Esterházy și familia Marsovszky. În secolul al XVIII-lea, maghiari și slovaci au fost așezați în satul depopulat. Acest lucru este evidențiat de numele geografice locale (Travnyik, Pohánka, Dubina) și de numele de familie comune (Figura, Kollár, Kovács, Bagyinszki, Takács, Csalovszki, Oravecz, Malik și, mai târziu, Kodák). Din secolul al XVIII-lea până la mijlocul secolului al XX-lea, proprietatea satului s-a schimbat frecvent, moșiile trecând prin mâinile familiilor Esterházy, Marsovszky, Kálnói Entre Antal, Plachy Gyula și Hatvany–Deutsch. În 1865, două treimi din sat au fost distruse de un incendiu. Apoi, în 1873, un focar de holeră, diaree și deshidratare a devastat populația, lovind puternic Kozárd. Locuitorii își câștigau traiul în principal din agricultură, iar vinul produs în regiunea Kozárd–Ecseg era odată renumit la nivel național. Cu toate acestea, în anii 1880 și 1890, epidemia de filoxeră (un păduche de rădăcină introdus din America, împotriva căruia soiurile europene de viță-de-vie nu aveau rezistență) a provocat distrugeri enorme. Viile din Kozárd nu au fost cruțate, iar viticultura a trebuit să fie reluată de la zero. În ciuda acestor eforturi, producția de vin a regiunii nu și-a mai recăpătat niciodată prestigiul de odinioară. Astăzi, singura dovadă rămasă a tradiției viticole odinioară înfloritoare sunt pivnițele săpate în stâncă, tipice satelor din jur.